Alergii si plante alergene

Implicatii ale polenului in patologia alergica

Sursele de alergeni sunt numeroase. Alergenii alergiei IgE mediate prezinta o varietate nelimitata. In functie de calea de acces la sistemul imun, alergenii se clasifica in alergeni inhalati, ingestati, de contact si injectabili.

Alergenii inhalati sau aeropurtati (polenuri, acarieni, mucegaiuri, peri, scuame de animale, fragmente de plante) reprezinta cea mai frecventa cauza de sensibilizare alergica.

Granulele de polen sunt vehiculate diferit in cazul plantelor anemofile si entomofile. Plantele anemofile sunt sursa majora de polen, granulele de dimensiuni mici sunt purtate de vant la mare distanta de sursa. Aceste plante nu au flori viu colorate. Din grupul lor fac parte buruienile, plante perene care cresc salbatic. Buruienile nu au importanta in agricultura si nici decorativa dar reprezinta o cauza importanta a sensibilizarilor alergice. Desi initial considerate factor principal al alergiilor in America, in prezent polenul de Ambrosia reprezinta una din sursele principale a alergiilor din Europa. In Romania zone in care s-au identificat buruieni - ambrozia in cantitati mari - sunt pe Valea Muresului, zona Banat, judetul Bihor. In Europa, raspandire mare a Ambrosiei se intalneste in special pe Valea Rhone, in unele state din Balcani, in districtul Krasnodar. Ungaria ocupa locul IV in anumite statistici referitoare la frecventa raspandirii.

Eliberarea si dispersia polenurilor

Polenurile sunt eliberate dimineata devreme. In orele de dupa amiaza concentratia polenurilor atinge nivele maxime care scad odata cu depunerea lor la inceputul serii. Perioada de inflorire a plantei coincide cu perioada de maxima concentratie a polenului in atmosfera si cu simptomatologia alergica- polinoza ( rinita alergica, conjunctivita alergica, astm, leziuni urticariene de contact ).

Alergeni

Studii initiale efectuate la polen de Ambrosia au identificat o varietate de substante antigene in polen dintre care 5 au fost gasite alergene: 2 fractiuni majore denumite E si K si 3 fractiuni minore denumite Ra3, Ra4, Ra5.
Polenul de Ambrosia prezinta crossreactanta cu polenul celorlalte buruieni si cu anumite cereale si legume. Asocierea intre polinoza la Ambrosie si reactii de hipersensibilizare la cucurbitaceae (pepene rosu, galben, dovleac, cantalup, castravete) si banane au fost descrise. In acest caz apare sindromul alergiei orale si in unele cazuri reactii severe de tip soc anafilactic. In linii mari, calendarul polenurilor are mici derivatii, perioadele de inflorire fiind :

• vara tarzie si toamna pentru ierburi si buruieni
• sfarsitul primaverii pana la mijlocul verii ( sfarsit de iulie ) pentru gramineae
• sfarsitul iernii ( februarie) si primavara timpurie ( martie, aprilie ) pentru arbori si copaci.

Particulele de polen de dimensiuni mari raman la nivelul cailor aeriene superioare si la nivelul conjunctivei, cauzand rinita si conjunctivita alergica.
Particulele de polen cu dimensiuni reduse si cele solvite in picaturi de roua sau ploaie, patrund la nivelul arborelui bronsic si cauzeaza astmul bronsic.
Polenul de Ambrosia este unul din factorii principali ai rinitei alergice si reprezinta cauza exacerbarilor severe ale astmului bronsic intalnite la sfarsitul verii, descrise sub forma unor adevarate epidemii ale astmului bronsic.
Cea mai frecventa manifestare a alergiei la polen - rinita, ca si celelalte manifestari alergice reprezinta o hipersensibilizare de tipI, IgE mediata. La un individ in prealabil sensibilizat in urma patrunderii alergenului ( particulei de polen) prin epiteliul mucoasei nazale si fixarii lui la nivelul moleculelor de igE de la suprafata mastocitului, are loc activarea acestuia si eliberarea de mediatori preformati si de novo. Se constituie faza initiala a raspunsului alergic manifestat prin stranut, prurit, rinoree si edem al mucoasei nazale. La generarea acestor simptome participa alaturi de histamina si ceilalti mediatori eliberati din mastocit: prostaglandinele, leucotrienele si triptaza. Ulterior are loc faza tarzie a raspunsului alergic manifestata prin congestie si obstructie nazala si caracterizata de un infiltrat celular inflamator cronic bogat in eozinofile dar si bazofile, limfocite si macrofage.
Faza tardiva este rezultatul unor cascade de reactii alergice locale si sistemice la care participa celulele sistemului imun, maduva osoasa, citokine si chemokine proinflamatorii. Rezultatul este acumularea la locul inflamatiei alergice in special de eozinofile, bazofile, activarea acestor celule, secretia de noi citokine si chemokine proinflamatorii care duc la destructii de tesut si la perpetuarea raspunsului inflamator cronic constituindu-se infiltrat celular inflamator, componenta esentiala a obstructiei nazale.
Din speciile de Ambrosia cunoscute, numai doua au o importanta deosebita in alergologie : Artemisiifolia si Trifida ( care e mai putin abundenta ).
Infloresc din august pana in octombrie, elibereaza in aer milioane de granule de polen care sunt purtate de vant la mare distanta de sursa. Prezenta polenului in miere indica si o sursa mica de polenizare prin insecte.
In afara de sursa mediului inconjurator (teren nisipos, mlastini, marginea soselelor) expunere neasteptata la polen de Ambrosia se poate intalni in cazul consumului de remedii naturiste sau homeopate la prepararea carora s-au folosit frunzele acestor buruieni.
Cele doua specii sunt cauza principala a alergiilor din Europa si America de Nord.
La pacientii sensibilizati, polenul acestor ierburi poate provoca simptome de rinita alergica, conjunctivita alergica, astm bronsic si mai rar, eruptii cutanate si reactii anafilactice.
Cea mai importanta manifestare este rinita alergica sezoniera ; simptomele sunt sezoniere, legate de perioada de inflorire si polenizare a ierburilor incriminate, manifestate prin : stranut in salve, rinoree apoasa, prurit nazal, congestie nazala si eventual obstructie nazala, la care se pot adauga si manifestari ale conjunctivitei alergice : lacrimare, prurit, eritem ocular, crize de astm bronsic.
Pentru polen sunt alcatuite harti care se refera atat la compozitia polenului atmosferic (calitativ si cantitativ ) cat si la momentul aparitiei simptomelor clinice, a pozitivitatii intense a testelor cutanate alergologice.
Rinitele alergice sezoniere sunt caracterizate in special de stranut, prurit, rinoree apoasa, pe cand in rinitele alergice perene, mai frecvent intalnim obstructia nazala. Diagnosticul alergiilor la polen se stabileste de catre medicul alergolog in urma unei anamneze detailate, examen obiectiv, explorari functionale, teste alergologice prick cu extracte alergenice ale diferitelor tipuri de polenuri, determinari ale igE specifice pentru tipuri de polenuri si pentru alti alergeni cu care ar putea sa prezinte crossreactanta, teste de provocare cu alergeni.
Tratamentul este simptomatic si in anumite cazuri bine selectionate, asociat cu imunoterapia specifica cu extracte standardizate de vaccinuri alergenice. Acest tratament este pe termen lung, costisitor si insotit uneori si de reactii adverse, nedorite la administrare de aceea, metodele de profilaxie sunt cele mai importante. Afectiunile alergice a caror incidenta este in continua crestere in prezent sunt mai usor de prevenit decat de tratat. Prin masuri de profilaxie, decontaminare controlata a zonei de buruieni se evita astfel noi sensibilizari, se reduc manifestarile alergice la persoanele deja sensibilizate si se reduc costurile tratamentelor antialergice.

Material realizat de :

Dr. Anca Zvoristeanu, medic specialist Alergologie – Imunologie Clinica, Spitalul Clinic Judetean - Ambulatoriu de specialitate Str. Republicii nr 35, cab 56, et 1 , tel 437750, int 228

Ambrosia

Acest gen cuprinde peste 20 de specii de plante originare din America.
Desi are un nume poetic, polenul acestei plante are o putere alergena foarte ridicata provocand alergii severe la persoanele sensibile. Este toxica, amara, folosita in tara de origine – America - ca vermifug si la stoparea sangerarilor nazale.
Conform mitologiei clasice ambrosia reprezenta bautura zeilor care le conferea acestora nemurirea. Tot ambrosie se numeste o planta aromatica cu parfum de lamaita pe care iezuitii au adus-o din Mexic. Acelasi nume il poarta combinatia de nectar si polen preparat de albinele lucratoare pentru hranirea larvelor. De asemenea, desertului din fructe preparat din portocale si banane cu nuca de cocos razuita i se spune tot ambrosie .
In limba franceza, substantivul AMBROISIE se traduce prin “ ambrozie ” iar adjectivul AMBROSIAQUE inseamna “ minunat, dumnezeiesc ”.

Istoric

Specia AMBROSIA ARTEMISIIFOLIA este originara din America de Nord, face parte din grupul plantelor care in mod curent poarta numele de ” plante rele ”, a fost descoperita si identificata ca buruiana in anul 1838 in SUA dupa scrierile lui Wagner si Beals din 1958. In Canada a fost studiata in 1863 de catre Palliser, conform lui Bassett si lui Crompton in 1975 . Uimitor a fost faptul ca tot in Canada s-a descoperit polen apartinand acestei specii, cu o vechime de peste 60000 de ani, polen ce data inca din perioada interglaciara.
Intensificarea relatiilor comerciale dintre statele continentului nord american si restul lumii, tributare transportului de cartofi, cereale si seminte de trifoi, a facut ca aceasta specie sa se raspandeasca pe noi arealuri. Pentru prima oara, prezenta Ambrosiei pe continentul european este semnalata in anul 1863 in Germania apoi si in Elvetia in 1870. Datorita slabei sale aclimatizari si competitivitati, aceasta planta nu s-a prea extins in flora spontana si mult timp a ramas necunoscuta.
A fost adusa clandestin din America de Nord, ajunsa in Franta a devenit subiectul unei controverse conform careia se pare ca a fost introdusa in anul 1863, odata cu un lot de seminte de trifoi rosu. Contaminarea incidentala este datorata avioanelor americane care transportau grane in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Incepand cu anii 50, s-a raspandit cu repeziciune in toata Europa, in regiunile lyoneze a fost semnalata tot in anii 1950 iar intre 1960-1970 a ridicat numeroase probleme de sanatate in randul locuitorilor zonei. Acum, mai mult de 100000 de persoane din regiunea Rhone-Alpes sunt afectate de alergii. In Franta, este preponderent raspandita in regiunea estica a tarii. In Ungaria, se pare ca o suprafata destul de mare este atinsa, din pricina amenajarilor teritoriale, care au facut posibila cucerirea unui areal foarte intins. Este prezenta si in Italia, in campia Po dar si in fosta Iugoslvie a atacat arealuri intinse din pricina razboiului care a impiedicat cultivarea terenurilor agricole.
In lucrarea “ Flora CNRS ” editata in 1987 in Franta, Ambrosia este descrisa ca o specie ce apare in regiunile limitrofe Parisului. In Elvetia este intalnita in cateva localitati din apropierea Locarnei si in apropierea cantoanelor genoveze.
Primele informatii asupra acestei specii in Romania dateaza din anul 1908. Planta este prezenta in zona Banatului, in Sighet, in Moldova si in Muntenia, la Ploiesti. Semnalarile pe teritoriul Romaniei a speciei Ambrosia Artemisiifolia din acea perioada, au identificat doar exemplare individuale sau populatii foarte mici, botanistii neacordandu-i un prea mare interes, necunoscand efectul daunator cauzat de polenul florilor acestei plante atunci cand ea traieste in populatii intinse.Dupa anul 1990, numeroase terenuri agricole au fost abandonate, au avut loc masive defrisari in sectorul silvic, buruienile din culturile agricole nu au fost combatute astfel ca pe marginea soselelor si a cailor ferate, Ambrosia Artemisiifolia s-a extins foarte mult in flora spontana, invadand pana si culturile agricole, traind in populatii intinse care ocupa adesea mai multe hectare.
Desi este periculoasa pentru sanatatea oamenilor prin cantitatea mare de polen pe care o contine – peste 20 grame- aceasta planta nu este recunoscuta oficial in Romania ca planta de carantina.
Pericolul mare pe care il reprezinta extinderea acestei specii nu este concurenta ei cu plantele de cultura ci efectul deosebit de grav asupra sanatatii oamenilor, cauzat de polenul produs in perioada infloririi (intre jumatatea lunii iulie – inceputul lunii octombrie). Alergiile cauzate de polenul acestei plante pot sa apara chiar si dupa 24-48 de ore dupa ce persoanele sensibile au intrat in contact cu acest polen.

Raspandire

Arealul de raspandire al speciei in Romania este urmatorul : judetele Maramures, Bihor, Cluj, Giurgiu, Vaslui si municipiul Bucuresti.
In Bihor, sunt suprafete foarte mari invadate de catre aceasta planta numita popular “ floarea pustei ” sau “ iarba parloagelor ”, prin urmare polenul produs este o sursa permanenta de alergii pentru persoanele sensibile la acesti alergeni.
Cercetarile efectuate de N. Hodisan, N. Csep si V Bara cu scopul de a delimita zonele de raspandire ale Ambrosiei in judetul nostru, evidentiaza faptul ca aceasta planta a patruns atat in culturile de plante prasitoare ca : porumb, floarea-soarelui, sfecla, tutun cat si in parcuri si in zonele turistice de agrement. Aceeasi autori au intocmit o harta pe care sunt delimitate zonele de acoperire, dupa aria de raspindire.
Cea mai afectata regiune, marcata cu simbolul zona I , este amplasata in partea de nord-vest a judetului, de-a lungul vaii Ierului, aici Ambrosia este prezenta pe suprafete foarte largi, de ordinul hectarelor. In partea de vest a judetului este o zona unde s-au semnalat numeroase populatii, in vetre de cativa metri pana la cativa metri patrati. Pe harta, aceasta regiune este marcata cu simbolul zona II . Zona III formeaza un cordon pe axa nord-sud a judetului, in imediata vecinatate a zonelor I si II , care se caracterizeaza prin faptul ca au fost semnalate buruieni ce traiesc izolat sau in grupuri restranse. Aceste exempare nu reusesc sa se reproduca deoarece aici semintele nu ajung la maturitate. Este o zona alimentata in permanenta cu seminte mature, provenite din zonele I si II , cu care se invecineaza.

Zona IV este delimitata de la etajul fagului in sus, unde buruiana se poate intalni foarte rar. Conform acelorasi autori, aici buruiana chiar daca infloreste, nu produce alergii, polenul produs fiind in cantitati neinsemnate.

Descriere

Ambrosia este o specie deschizatoare de drumuri, oportunista, putin competitiva. Se instaleaza la inceputul primaverii pe terenurile agricole pregatite pentru a fi cultivate.
Termofita si nitrofila, este atrasa de obicei de suprafetele care au un bogat continut in azot, ii plac solurile jilave, umede, fapt pentru care este planta mezofila. Raspandirea sa este legata in principal, asa cum am aratat, de urmatoarele conditii

• este o planta slab competitiva, coloniala, se dezvolta pe terenuri nisipoase, silico-argiloase, pietroase, maloase, pe miristi, pe terenuri moderat acide ce au pH = 6,0-5,0
• apare repede pe terenurile lasate in paragina, pe locurile virane, pe santiere, printre ruine si daramaturi, pe marginea soselelor, in gunoaie
• in general nu este prezenta in zone inalte, la altitudine si este intalnita in regiunile muntoase doar in mod cu totul exceptional
• gaseste conditii favorabile in zona stepei si a silvostepei, pana in zona padurilor de stejar
• mediul sau favorit e reprezentat de campuri cu soluri bogate-n elemente nutritive, in locuri luminoase, calde, apare uneori si in jurul cursurilor de ape, rar chiar in gradini

Ambrosia germineaza chiar si la 6 grade Celsius insa temperatura optima de germinare este de 20 grade Celsius. La temperaturi mici dezvoltarea ei este mai lenta dar, in general, este foarte importanta.
Ciclul de viata al plantei este anual, germineaza primavara dintr-o samanta ce are doua cotiledoane rotunjite din care ies doua frunzulite opuse, colorate verde-deschis, se dezvolta, infloreste,emite polen, produce fructe numite achene care contin seminte. Ciclul de viata se incheie odata cu primul val de frig adus de iarna. In primul an al aparitiei este foarte abundenta, apare alaturi de pelin, urzici, spanac porcesc, stir, bunghisor, in culturi de cartofi, porumb,sfecla, tutun, floarea-soarelui, mai rar in culturi de gramineae, pe ogoarele lasate in paragina, in rigole. Cand conditiile de mediu sunt prielnice, are tendinta masiva de a invada terenurile agricole, cauzand saracirea solului in elemente nutritive.
In anul urmator, existenta unui covor vegetal pe sol conduce la reducerea luminii, ceea ce impiedica germinatia acestei plante, caz in care dispare destul de repede insa semintele stocate in sol isi conserva foarte bine capacitatea si puterea de germinatie timp de mai multi ani ( unii autori vorbesc chiar de 10-15 ani). Imediat ce se creaza conditii de luminozitate corespunzatoare, prin reducerea sau eliminarea covorului vegetal de la sol datorita muncilor agricole, ambrozia reapare.
Pentru un ochi neavizat, recunoasterea acestei plante se face foarte greu pentru c a poate fi confundata usor cu alte plante salbatice sau de cultura. De obicei, este confundata cu o specie de pelin si anume cu ARTEMISIA VULGARIS . Denumirea de gen a Ambrosiei este tributara acestei asemanari – termenul Artemisiifolia arata tocmai asemanarea frunzelor – folia – ambroziei cu frunzele pelinului – care apartine genului Artemisia . In Franta, denumirea populara a plantei ( in traducere libera ) este “ambrosia cu frunze de pelin ”.
Recunoasterea ei ca planta de carantina, planta poluanta din punct de vedere biologic , inseamna incercarea de cunoastere si recunoastere a ei, repercursiunile asupra sanatatii umane, informarea sistematica a populatiei prin elaborarea unui program rational de eradicare. Ambrosia Artemisiifolia este o planta anuala, perena, prezenta in gradini, in culturile de cereale si de floarea-soarelui, pe marginea drumurilor, a soselelor si cailor ferate, in apropierea daramaturilor, pe santierele de constructii, in locuri paraginite, in zonele unde s-a depozitat pamant excavat, pe terenurile lipsite de vegetatie si prost intretinute.

Radacina este pivotanta, puternic fasciculata in partea superioara pe o portiune de 20-30 centimetri, de la colet in jos prezentand ramificatii subtiri. In sol, radacina atige pana la 3 metri lungime atunci cand creste pe soluri nisipoase si pana la 1,2-1,5 metri pe soluri mai compacte.
Tulpina este inalta si dreapta, brazdata in lungime, unghiulara, lignificata la baza, adeseori paroasa, perii sunt departati in special in inaltimea tulpinii, are culoare rosietica la plantele adulte. Are inaltimea intre 30-120 cm ( inaltimea medie e de 70 cm ). Ramificata la baza, tulpina da plantei un aspect de tufis ( cand dispune de suficient spatiu de dezvoltare). Cand planta se dezvolta pe terenuri aride si seci sau pe bordurile soselelor, tulpina poate fi scurta si foarte robusta, atingand numai 10 cm. Frunzele sunt subtiri, lungi de 5-10 centimetri, verzi, sectate, opuse la baza, in inaltimea plantei devin alterne. Cele de la baza tulpinii sunt late, sectate, au aceeasi culoare si au petiolul scurt. Spre varf, se ingusteaza si sunt dispuse alternativ. Primele frunze care apar sunt divizate in trei foliole. Numarul diviziunilor creste la urmatoarele frunze ce apar, care sunt adanc sectate, fata inferioara are aceeasi culoare cu fata superioara.Daca sunt zdrobite intre degete, frunzele nu au miros caracteristic. Cel mai adesea acestea sunt pentalobate, cu diviziuni lanceolate si cu fata inferioara de culoare cenusie.
Ambrosia Artemisiifolia este o planta monoica pentru ca poarta pe acelasi individ atat florile barbatesti cat si florile femeiesti, amandoua tipurile de flori au pozitie erecta. Mugurii florali apar la sfarsitul lunii iunie apoi devin flori, grupate in inflorescente.
Florile barbatesti , care apar in luna iulie, sunt grupate in inflorescente verzui numite capitule ,sunt sferice, au 3-5 mm, capitulele sunt reunite in spice subtiri, situate la extremitatile tulpinii. Fiecare spic este format din 20-50 capitule. Capitulele au forma de capsule rasturnate si sunt atasate la spic cu ajutorul unui petiol. Se intampla sa intalnim plante care nu au decat flori barbatesti in cantitati impresionante. Incepand cu luna august, florile barbatesti emit polenul, productia de polen atinge apogeul in luna septembrie - culmea polenului - emisia de polen se incheie la inceputul lunii octombrie. In conditii ideale, Ambrosia emite o cantitate mare de polen, in conditii dificile insa, planta este capabila sa produca numeroase flori care nu vor produce polen.
Florile femeiesti sunt discrete, fiind inserate la subsuoara frunzelor pe tulpini de obicei scurte, sunt solitare sau sunt grupate cate doua. Fiecare floare femeiasca are bractee florale dintate spinoase, ovarele au stigmatele prevazute cu un stil cu doua filamente lungi.La maturitate, fiecare floare femeiasca fecundata de polen, va genera o cantitate mare de fructe numite achene .
Achenele mici si spinoase,sunt mai mult lungi decat late, au cam 4-5 milimetri, spre varf sunt cilindrice, in mod frecvent se agata de blana animalelor, aceasta fiind o cale de diseminare a lor in alte zone decat cele in care se afla planta producatoare. Fiecare achena contine o singura samanta.
Semintele de culoare maro-galbui pana la maro-inchis, sunt prevazute cu 5-6 spini tociti, triangulari, repartizati regulat (uniform) pe suprafata semintei. Semintele germineaza primavara cand este destul de cald. Cotiledoanele semintelor sunt carnoase, au lungime medie iar petiolurile sunt usor vizibile . Semintele sunt capabile sa reziste si sa germineze dupa o perioada de latenta de mai multi ani. De obicei, semintele cad pe sol, in apropierea plantei - mama. Ele se acumuleaza in sol, in stadiu de latenta si se constituie intr-o rezerva “ banca de seminte ” , capabila de a produce numeroase generatii de plante. Pe un exemplar de numai 40 de cm, s-au numarat aproximativ 4500 de seminte. Pentru ca semintele sa germineze, ele trebuie sa fie ingropate in sol, la o adancime de pana la 3 cm. Au nevoie de multa lumina, temperatura de germinare trebuie sa se incadreze intre 20 -25 de grade Celsius, cresterea plantei poate demara la sfarsitul lunii aprilie si se prelungeste pana in luna iunie. Dezvoltarea vegetativa a plantei are loc pe parcursul lunii iulie. Numeroase ramificatii apar la baza tulpinii principale pentru a forma un tufis care va creste apoi in inaltime.
Incepand cu “ coloniile initiale ” difuzarea semintelor se face mai cu seama prin intermediul omului - ANTROPOCHORIE . Este o certitudine ca omul participa in mod activ sau pasiv, prin diferite mijloace de transport la diseminarea semintelor acestei plante (se lipesc de talpa pantofilor). O alta cale de raspandire a semintelor este cea prin intermediul cailor si a mijloacelor de transport : soselele ( agatate de pneurile camioanelor si ale tractoarelor sau de uneltele si masinile agricole), caile ferate, caile fluviale. Diseminarea spontana - AUTOCHORIA nu explica difuziunea masiva pe un areal atat de vast al plantei. Pasarile au si ele un rol foarte important in imprastierea semintelor de ambrozie, actiune numita ORNITHOCORIE . Nefiind prevazute cu dispozitive care sa permita transportul, nu sunt duse de vant. Graunciorul de polen nu trebuie confundat cu samanta. El este echivalentul vegetal al spermatozoizilor (gametii masculi). Graunciorul de polen are diametrul de 20 microni, este sferic, este foarte usor, suprafata sa este acoperita de niste excrescente caracteristice numite spini . Timpul racoros si umiditatea atmosferica impiedica deschiderea florilor barbatesti, timpul uscat si vantul, cu o temperatura optima, faciliteaza emisia de polen la maximum, zilnic se produc mii de grauncioare de polen care apoi sunt luate de vant si imprastiate pana la distante de 40 de kilometri de planta-mama. Deoarece planta este polenizata de vant, face parte din categoria plantelor ANEMOFILE dar produce o cantitate mult mai mare de polen decat plantele entomofile, polen alergic care este considerat de specialisti drept poluant biologic, cu aceleasi valente si agresivite ca a unui poluant chimic. Se estimeaza ca Ambrosia raspandeste cam 100 kg/planta/anual grauncioare de polen deci, este planta care produce mai mult polen decat toate celelalte plante ierboase anemofile luate in ansamblu.
Este important si necesar sa recunoastem acesta planta care, daca nu ar produce acel polen, ar fi inofensiva.
Alergenele din polen sunt glicoproteine inrudite chimic si dau reactii incrucisate. La sfarsitul lunii august si septembrie, s-a observat ca reactiile alergice au fost produse de polenul acestei plante. In anul 2000, de exemplu, inflorirea a durat 143 de zile, numarul total fiind de 2861 grauncioare de polen/metru.
Ambrosia Artemisiifolia este in curs de naturalizare si aclimatizare in Romania, tinzand sa devina un focar de iradiere. Avand o capacitate de fructificare si vitalitatea deosebit de mare, nu este exclusa posibilitatea unei “ explozii ecologice ” cu implicatii majore asupra sanatatii noastre.
Conform unui studiu realizat de Directia de Sanatate Publica din Montreal, in anul 2001 s-au cheltuit cam 50 milioane de dolari/anual pentru consultatiile medicale, tratamente, medicamente si transportul persoanelor alergice la polenul Ambrosiei . In Canada, se estimeaza ca aceasta planta produce alergii la 10-12% din populatie. La Quebec, mai mult de 600000 de indivizi sunt alergici la polenul sau. Un alt studiu recent a incercat sa calculeze costurile economice ale polinozelor tributare Ambrosiei intr-o comunitate urbana din Lyon. Aceste costuri au fost estimate la 1,5-2 milioane de franci la 100000 locuitori. Prin urmare, se impune cu stringenta declarerea acestei plante drept poluant biologic sau planta de carantina.

Metode de combatere a ambrosiei

In Romania, Ambrosia nu este recunoscuta oficial ca planta de carantina . Inca nu exista la nivel national, nici la nivel european un text legislativ care sa reglementeze cadrul pentru eradicarea acestei plante. Organizarea luptei impotriva proliferarii sale releva in esenta procedurile reglementare si contractuale puse in fapta la nivel local. Eficacitatea actiunilor preventive si curative depind in mod direct de implicarea si cooperarea unei multitudini de actori din sectorul public si privat, asigurate printr-o strategie colectiva. Masurile care se impun sunt induse de problemele de sanatate, de costurile sociale galopante ale medicamentelor, de absenteismului de la locul de munca impus de boala.
Pastrarea impactului plantei la un nivel normal, netoxic, se face prin alegerea celor mai eficiente masuri de eradicare care impun conjugarea eforturilor tuturor institutiilor implicate intr-un astfel de proiect, completate de prezenta societatii civile.
Ambrosia Artemisiifolia poate fi starpita prin mai multe mijloace aflate la indemana comunitatilor si anume : metodele mecanice, chimice, biologice. Ca metode chimice de lupta se propune ierbicidarea. Substantele la care este sensibila aceasta buruiana sunt : imazetapirul, pendimetalinul, linuronul, metaclorul +, atrazinul, clorsulfuronul, tifensulfurolul si altele. Mijloacele biologice constau in infestarea culturilor agricole cu micelii ale unor specii de ciuperci din genurile : Entyloma, Albugo , Phyllachora, Verticillium, Macrophomina sau in atacul dirijat al unor insecte fitofage care sa reduca efectivele populasiilor de Ambrosia . Metodele mecanice constau in anumite tipuri de lucrari agricole ce necesita folosirea unor masini si unelte agricole specifice.
Daca Ambrosia Artemisiifolia este observata pe un teren, este necesar sa se organizeze o interventie ce vizeaza suprimarea plantei, interventie adaptata stadiului de evolutie, respectiv anvergurii infectarii suprafetei atinse.
Smulgerea plantei se face inainte de perioada de inflorire. Aceasta metoda mecanica de eradicare comporta anumite inconveniete si anume :

• smulgerea buruienii nu este o metoda care sa poata fi aplicata pe suprafete mari
• aceasta operatie nu se executa la plantele cu flori
• in caz de necesitate este indicat sa se poarte manusi si masca de protectie
• este o tehnica care necesita mult timp si mult personal pentru ca sa poata fi aplicata, densitatea plantelor trebuie sa fie mica pe unitatea de suprafata

Avantaje ale acestei metode :

• inlaturarea plantei asigura maximum de eficacitate in reducerea cantitatii de polen si a semintelor
• se poate efectua manual sau prin mijloace mecanice
• trebuie efectuata in primul stadiu de dezvoltare al plantei – la sfarsitul perioadei de crestere vegetativa se smulge planta cu radacina cu tot

Eradicarea prin lucrari agricole de tip sapat-prasila manuala, taiat-coasa manuala si coasa mecanica, lucrarea cu grapa cu discuri, lucrarea cu combinatorul - inconveniente :

• daca dupa taiere tulpina ramane de 5 cm, va putea da flori deci emisia de polen nu este oprita
• exista riscul eliminarii vegetatiei competitive ( plantele de cultura )
• taierile trebuiesc adaptate la inaltimile tulpinilor prin modificarea sau achizitionarea de noi echipamente agricole
• aceste metode nu pot fi aplicate intotdeauna la culturile agricole

Avantaje ale acestor metode :

• interventia se face de preferinta inaintea infloririi
• inaltimea la care se va efectua taierea este de 2-6 cm sau de 10 cm in cazul culturii de gramineae
• sunt tehnici rapide, ecologice, aplicabile pentru diminuarea productiei de polen si de seminte
• este posibila utilizarea masinilor de tuns rotative sau a masinilor de curatat buruieni
• taierile frecvente sunt foarte eficiente

Ierbicidarile, ca metode de eradicare prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje. La capitolul dezavantaje vorbim despre :

• risc de impact ecologic asupra sanatatii
• exista putine ierbicide care pot fi utilizate in cazul culturilor de floarea-soarelui
• necesita repetarea ierbicidarii si intretinerea culturilor in permanenta
• subsantele eficiente impotriva Ambrosiei distrug si celelalte plante din culturile in care se aplica aceasta metoda

Avantajele metodei sunt relativ limitate si anume :

• se recurge la ierbicidare ca la o ultima solutie cu mare eficacitate totusi, in culturile de graminee
• daca stirpirea ambroziei nu este posibila cu aceasta metoda, se pot folosi mijloacele combinate de lupta constand in reunirea celor mecanice, chimice si manuale.

Alte tehnici de eradicare sunt in curs de testare dar nu pot utilizate la scara larga inca, din lipsa dovezilor de eficienta.
In cultura de gramineae , Ambrosia nu este depistata uneori decat dupa recoltare. Daca lamele masinii de secerat nu sunt reglate la inaltimea optima, nu se face decit sa se reteze din tulpina buruienii, ceea ce inseamna ca aceasta nu este eradicata. Tulpinile ramase, vor da numeroase ramificatii viabile ce vor produce flori care, inevitabil sunt surse de polen.
Ambrosia Artemisiifolia , pentru a germina, are nevoie de lumina, nu-i prieste concurenta altor plante asa ca trebuiesc utilizate toate mijloacele care opresc dezvoltarea ei.
Terenurile necultivate, care se intind in lungul zonelor comerciale, sunt propice instalarii ambroziei, atata timp cat covorul vegetal este razletit. Aceste zone sunt susceptibile de a contine seminte, acolo unde terenurile au fost supuse lucrarilor de amenajare si se acopera rapid cu numeroase plante de ambrozia. Se dezvolta pe toate tipurile de sol, cu atat mai mult cu cat acestea sunt expuse amenajarilor sau lucrarilor agricole.
Pentru a se evita acest lucru, se recomanda atat reinstalarea cat mai rapida a unui covor vegetal, crearea unor peluze sau a unui peisaj natural, cat si protejarea acestor suprafete cu materiale care sa opreasca vegetatia : materiale geotextile, piatra concasata. Daramaturile constituie rezerve de seminte, aici tulpinile plantei raman mici, scunde, fara vlaga. Terenurile de pe care pamantul a fost excavat pentru a se instala noi cai de acces, care raman in paragina in asteptarea lucrarilor, constituie de asemenea locuri preferate de ambrozie. Santierele de lucrari publice si de constructii, sunt locul a numeroase miscari de teren, dus si adus din alte parti, constituie zone preferate de ambrozie. Spatiile unde se depoziteaza pamantul care a fost excavat, trebuie foarte atent supravegheate, ele constituind locuri preferate de planta pentru germinare si pentru dezvoltare. Acolo unde s-a parcelat, s-a excavat, s-a pregatit terenul pentru a fi amenajat, se recomanda urgentarea lucrarilor pentru care a fost destinat spatiul, in anumite cazuri se recomanda chiar amenajarea de gradini, tocmai pentru ca semintele de Ambrosie care eventual exista acolo, sa fie starpite.
Spatiile verzi in curs de amenajare prezinta riscul aparitiei Ambrosiei daca sunt lasate timp indelungat in asteptare.
Pentru ca nu face fata concurentei, se recomanda favorizarea cresterii plantelor care-i fac concurenta si anume : gramineaele, lucerna, floarea-soarelui, etc.
Datorita lucrarilor superficiale ale solului, se ofera buruienii posibilitatea de germinatie terenurile agricole devenind astfel locuri predilecte de dezvoltare a plantei. Indiscutabil, in culturile agricole, tratamentele chimice de tipul ierbicidarii, nu asigura eradicarea Ambrosiei de pe acele suprafete. Un caz special este cel al florii-soarelui care apartine aceleasi familii ca si Ambrosia.

Material tradus din limba franceza de biolog Carmen Dinescu

Sursa materialului : Website http://perso.wanadoo.fr/pollens/lestroisa/ambro01.htm

Pelinul

Denumirea stiintifica a plantei este preluata din mitologia antichitatii - ARTEMISIA ABSINTHIUM.

Istoric

Este o planta veche medicinala, cunoscuta de vechii egipteni. Grecii si romanii numeau planta ABSINTHION - era de fapt pelinul din zona pontica. DIOSCORIDE recomanda pelinul impotriva insectelor, PLINIUS ne-a lasat descrierea unui extract de pelin.
In Germania, pelinul apare in secolul al IX-lea sub numele de “werimuota”, Sfantul Hildergard il numea “ wermuda ”. Se stie ca la comanda lui Carol cel Mare, in regatul sau s-a cultivat pelin cu scop medicinal.
In secolul al XII-lea, intr-o carte de medicina din Zurich se vorbeste despre pelin, denumit “ wormate ”.

Raspandire

Este o specie erbacee, comuna, vivace, mult raspandita in zonele de ses si deluroase, in special in locuri insorite si uscate, aride.
Creste prin locuri necultivate si uscate, livezi, locuinte, pe langa garduri, drumuri si podgorii, deci este o planta ruderala care apare de multe ori masiv.
Este prezenta si in zonele de munte in nordul Africii si in sudul Spaniei, in toata Europa, din Anglia pina in Scandinavia, din Finlanda pana in Nordul Asiei.
Nu creste in Grecia. In valea inferioara a Tirolului ajunge pana la 1960 metri, in Engadin-ul superior pana la 1800 metri, in Bernina atinge 2309 metri, in Wallis este prezent la altitudinea de 2200 metri iar in Sierra Nevada ajunge pana la 2000 metri.
Creste spontan in Zona Marii Negre, in Slovenia, de-a lungul Dunarii pana-n Serbia, in zona Elbei, Main-ului si Rhon-ului iar in tarile din vestul Mediteranei se cultiva din vechime. Sunt culturi intinse in multe zone din Europa si SUA.
In tara noastra, pentru scopuri industriale se poate cultiva usor in judetele Buzau, Braila, nefiind pretentioasa. Creste pe soluri pietroase, necorespunzatoare altor specii.

Descriere

Planta ierboasa, perena, robusta, (este considerata semi-arbust) de culoare argintiu-cenusie, are in pamant un rizom ramificat, care in fiecare primavara da nastere la o rozeta de frunze bazale, din mijlocul careia ies doua feluri de tulpini : unele mai scurte, sterile, iar altele inalte pana la 1,50 metri, ramificate, florifere.
Tulpina este lemnoasa la baza si atinge inaltimea de 0,5-1,50 m, grosimea tulpinii este de 0,6 cm si este tomentoasa, fin brazdata longitudinal. De la baza tulpinii pornesc ramuri care in cel de al doilea an de dezvoltare se lignifica.Toamna, tulpina este indepartata la plantele de cultura. Lastarii tineri sunt fini, au peri matasosi albi-cenusii ce acopera toate partile plantei. Tulpina este erecta, mai mult sau mai putin ramificata.
Sectiunea transversala in tulpina este circulara, cu un contur neregulat, avand numeroase fascicule libero-lemnoase colaterale, cu un periciclu fibros, pluristratificat, dispus sub forma unor calote si o epiderma cu peri tectori abundenti.
Frunzele bazilare sunt lung petiolate, penat-sectate in segmente lanceolate, obtuze, late pana la 5 mm. Frunzele tulpinale sunt sesile si se simplifica treptat spre varf, cele inferioare sunt bipenat-partite, frunzele mijlocii sunt penat partite, cele superioare trilobate, iar in regiunea inflorescentelor sunt simple, lanceolate. Sunt matasoase, acoperite cu peri densi, datorita abundentei perilor sunt catifelate, au culoare cenusiu-verzuie pe fata superioara si alb-cenusiu pe cea inferioara.
Sectiunea transversala a frunzei prezinta o structura heterogen-asimetrica, cu fascicol libero-lemnos colateral. Epidermele sunt acoperite cu numerosi peri tectori in forma de T, cu piciorul scurt ( 2-4 celule ), pe care se afla o celula terminala mare, dispusa orizontal, cu capetele ingustate, cu peretii subtiri. Sunt prezenti, de asemenea, peri glandulari cu piciorul scurt si glanda pluricelulara biseriata, mai abundenti pe epiderma inferioara.
Florile sunt grupate in inflorescente numite calatidii (antodii), sunt mici, globuloase, galbene, grupate in raceme terminale, compuse, sunt aplecate si reunite in panicule, au miros puternic.Fiecare capitul, cu un diametru de 2,5-3,5 mm, este protejat la exterior de un invelis de bractee lineare, imbricate, membranoase si tomentoase. Pe marginea capitulului se afla putine flori tubuloase cu corola redusa, iar partea centrala este ocupata de multe flori hermafrodite cu corola campanulata divizata in partea superioara in 5 lobi. Receptacolul convex are la exterior un numar redus de flori femele, galbene, tubuloase. Inflorescentele sunt mici si au aspect de sfere turtite. Pelinul infloreste in iulie-septembrie.
Fructele sunt achene lungi, sunt lipsite de papus. Semintele au 1 mm lungime si au aspect de nucuta de forma unei teci.
Intreaga planta are o nuanta stralucitoare argintie si un gust amar.
Este o planta importanta din punct de vedere alimentar, este utilizata la fabricarea vermutului si la aromatizarea vinului si a absintului.
Are rol de insecticid in scopul protejarii hainelor si a lenjeriei.
Este considerata planta medicinala si este folosita in tratarea bolilor aparatului digestiv.
In medicina se utilizeaza partea aeriana ( Absinthii Herba ) adica frunzele si varfurile tulpinale inflorite-Folia et summitates (herba) absinthii. Produsul vegetal se recolteaza in timpul infloririi, are miros puternic aromat, caracteristic , gust amar, aromatic.
Frunzele se culeg inainte de inflorire, in mai-iunie, iar ramurile florifere in iulie-august cand sunt complet inflorite. Uscarea se face la umbra, in straturi subtiri, in locuri uscate si bine aerisite.

Principii active ale pelinului

Produsul contine 0,3 % principii amare in frunze si 0,15% in flori. Aceste substante sunt sescviterpene de tip guaianolidic ( proazulene ) simple, artabsina si anabsintina, precum si patru compusi denumiti artamarina, artamarinina, artamaridina si artamaridinina.
Artabsina reprezinta procamazulenogena cea mai activa din pelin, pe cand absintina este cel mai activ principiu amar. Prin incalzire ( 200-210 grade Celsius ) se izomerizeaza conducand la anabsintina care poate fi socotita un artefact. Artabsina formeaza prin distilare cu vapori de apa mai intai un dehidrocamazulen, de culoare portocalie care ulterior, prin oxidare la aer, se coloreaza in albastru. Din Absinthii herba se obtine prin distilare cu vapori de apa 0,2-0,5 % ulei volatil din produsul proaspat si 0,3-1,4 % din produsul uscat de culoare verzuie pana la albastra.Uleiul contine tuiona si tuiol ( circa 70% ), acetat, varerianat, palmitat de tuiol, felandren, cadinen, azulene ce se formeaza din proazulene, in timpul distilarii cu vapori, camazulena, metiletilcamazulena, artemazulena.

Principalul sediu de excretare al acestui complex de substante active sunt perii secretori, foliari.
Uleiul mai contine produsi poliinici (dehidromatricariaester, trans-6-ringenol-eter, derivat de tiofen), sesamin-derivati si o flavona liposolubila, artemitina (3,6,7,3,4-pentametoxi-5-hidroxiflavona), dizolvata in uleiul volatil, derivati lignanici, un fitosterol, acizi grasi, vitamina C, B6 si acid folic. Identificarea azulenelor se realizeaza prin reactia E.P., care consta in tratarea unei cantitati de 0,1 g produs vegetal pulverizat la 2,5 ml solutie acetofosforica de p-dimetilaminobenzaldehida. La incalzire pe baia de apa timp de 10 minute apare o coloratie verde-albastra.

Noile cercetari intreprinse de ROUX, BERTRAND TSCHIRCH au dovedit ca mugurii de pelin au un bogat continut de potasiu si nitrati (cca 2,7% de salpetru, substanta uscata), ulei volatil (0,2-0,5%, rar chiar 2%) de culoare albastru, verde sau chiar maro. Componenta principala mai ales a uleiului continut in frunze este tuiona (ulei absintic, care este otravitor) si alcoolul tujilic (C 10 H 18 ) precum si ester izovalerian, acid palmitic (mai ales in radacina), absintina, un alcool toxic pentru sistemul nervos, o substanta amara cristalina care se dizolva greu in apa dar usor in alcool si chiar in solutie de 1: 60000 isi pastreaza gustul amar.
Uleiul estential, in cantitate de pana la 1,7% este format si din felandren, pinene, tuione in cantitate de 3-12%, acetat de tuil, bisabolene, palmitat de tuil, camfene, cadinene, nerol, camazulene, glicozid amar, acid absintic, anabsina, artametina, acid succinic, taninuri, rezine, amidon, malati, lactone formate din arabsina, artabina, ketopelenoide.
Artemisia absinthium exercita un efect alelopatic asupra multor specii de plante, prin emanatiile de uleiuri eterice, sub forma de vapori, de la nivelul frunzelor. Actiunea emanatiilor foliare de Artemisia absinthium a fost studiata in actiunea lor de Bode (1940). Punctul de plecare al acestor studii a constat in observatia referitoare la faptul ca in apropierea parcelelor de Artemisia absinthium s-a produs o puternica inhibitie a cresterii plantelor de Foeniculum vulgare. Actiunea s-a inregistrat chiar si la distanta de 1 m. In mod asemanator, plantele de Artemisia absinthium au provocat oprirea cresterii si la o serie de alte specii de plante, Bode (1940) a extras prin antrenare cu vapori in apa a uleiurilor volatile din frunze, substanta activa care este este absinthina, un compus organic cu formula bruta:

care – in forma pura – formeaza cristale sub forma de ace albe stralucitoare, matasoase, cu punctul de topire la 120oC.
Cercetarile lui Bode au fost verificate si completate de multi alti autori.
Funke (1943) studiind influenta produsa de Artemisia absinthium asupra plantelor invecinate a precizat faptul ca actiunea inhibitoare exercitata de aceasta specie asupra altor plante, s-a manifestat la nivelul buruienilor care se intalnesc in mod obisnuit pe parcelele unde se afla si Artemisia absinthium ; dintre acestea speciile genului Senecio s-au dovedit intotdeauna sensibile la secretiile frunzelor de Artemisia absinthium , in timp ce la speciile de Stelaria inhibitia cresterii a fost mult mai redusa. Componenta speciilor de buruieni prezente pe parcelele cu Artemisia absinthium depinde, foarte probabil, de sensibilitatea si particularitatile de reactie a fiecarei specii implicite intr-o asemenea situatie.
Alte date privind actiunea nefavorabila a extractului de Artemisia absinthium asupra altor plante sunt furnizate de cercetarile lui Vigorov (1950) si Bonner (1950), Golomedova (1952), (citati de Grummer, 1955) a caror rezultate confirma cercetarile mai vechi a lui Bode.
Knapp si Thyssen (1952) au studiat consecintele prezentei a doua specii de pelin - Artemisia absinthium si Artemisia abrotana in cultura amestecata cu diferite plante medicinale. Rezultatele acestor cercetari au aratat ca ambele specii de Artemisia au fost - in cazul tuturor combinatiilor de plante - ”agresive”. Efectul inhibitor al emanatiilor foliare volatile se manifesta fie cand aceste secretii foliare sunt spalate de apa de ploaie, fie cand astfel de extracte, obtinute din luarea in apa a trituratului efectuat din frunzele de pelin.

Actiune farmacologica

Partile aeriene ale Artemisiei absinthium datorita gustului amar si a mirosului placut, aromat, se folosesc sub forma de extract alcoolic pentru stimularea si imbunatatitra poftei de mancare. Infuzia neindulcita sau tinctura se administreaza cu 15-30 minute inaintea meselor principale.
Extractul alcoolic concentrat din partile aeriene se intrebuinteaza in terapia veterinara, sub forma de frictiuni contra intepaturilor provocate de insecte.
Este tonic amar ( lactone sesquiterpenice ) , emenagog si antihelmitic ( tuiona ), colagog ( ulei volatil, principii amare ), antibacterian, antipiretic, schizoticid. La proprietatile tonice amare ale pelinului trebuie considerat si un efect colotrop, stimularea functionalitatii vezicii biliare, ceea ce contribuie la imbunatatirea starii generale a bolnavului.
Pelinul stimuleaza capacitatea de rezistenta a organismului fiind indicat in tratamentul unor boli infectioase ( gripa, pneumonii ). In toate cazurile trebuie administrat cu prudenta din cauza toxicitatii tuionei, trebuie acordata atentie indeosebi atunci cand se administreaza in inapetenta sau atonie gastrica, in inflamatii ale mucoaselor gastrointestinale.
Ceaiul de pelin este un mijloc excelent pentru a combate limba incarcata si mirosul neplacut al gurii.
Artemisia absinthium nu se administreaza la gravide, la femei care alapteaza, la ulcerosi.
Utilizarea pelinului in tratamentul diverselor afectiuni se face in cure scurte de max. 8 zile.
In doze mari este toxic datorita uleiului volatil, si prezinta la inceput o actiune psihoexcitanta, convulsivanta, narcotica, urmata de tremur, convulsii epileptiforme, stupoare, inconstienta, exitus.

Indicatii terapeutice

Inapetenta, atonie gastrica, inflamatii ale mucoasei gastrointestinale, oxiuraza (clisme).

Polenul

Graunciorii de polen sunt celule sexuale masculine, organul de reproducere mascul al plantelor superioare. Un rol deosebit in compozitia polenului il au enzimele care accelereaza si regleaza procesele vitale.
Polenul este alcatuit din proteine, aminoacizi liberi, acizi grasi, vitamine, microelemente, hidrati de carbon, vitamine si antibiotice.
Polenul reprezinta generatia gametofita, total redusa, adica gametofitul mascul al plantelor superioare, generat de sporofit, fecundeaza ovulul haploid, rezultand samanta diploida.
Forma, marimea si diferitele ornamentatii ale peretelui grauncioarelor de polen variaza mult la Angiospermae . Marimea medie variaza intre 15 si 50 microni. In mod obisnuit, grauncioarele de polen parasesc antera izolat ; la unele plante, insa, polenul se raspandeste grupat in tetrade sau chiar formeaza glomerule mai mari.
Graunciorii de polen ajunsi la forma si marime normala, adica la o faza de dezvoltare, considerata prin omologie cu microsporii, de maturitate, constau dintr-o membrana, sporoderma si o singura celula la interior.
Sporoderma graunciorilor de polen rareori ramane subtire si cu slaba diferentiere. La cele mai multe plante se ingroasa si se diferentiaza in doua strate- unul extern, exina si altul intern, intina.
Un grauncior de polen matur este alcatuit dintr-un invelis ( perete ) dublu si continutul viu.
Invelisul dublu este reprezentat printr-o patura externa, groasa , formata din celuloza, cutina si polenina, numita exina ( avand la suprafata o serie de figuri sculpturale sub forma de spini, colpi,creste, umflaturi, retea, adancituri, santuri si pori ; prin unul din acestia va iesi tubul polenic) si o patura interna, subtire, celulozica numita intina ( care va forma mai tarziu tubul polenic ).
Exina este ingrosata, cutinizata, cu suprafata exterioara neuniforma, prevazuta cu proeminente, tepi, ingrosari, creste, protuberante sculpturale, printre care se afla scobituri si pori pentru respiratia protoplastului din interior. Desi impregnata, exina isi pastreaza permeabilitatea, astfel incat polenul multor plante ajuns in apa o absoarbe puternic, depaseste limitele rezistentei membranelor, crapa si moare. In mod normal in natura insa polenul este ferit de excesul de umiditate prin structura florilor.
Cercetarile efectuate la microscopul electronic au aratat ca sub plasmalema celulei-mama a graunciorului de polen urmeaza un strat subtire, alcatuit din material fibrilar, numit primexina, in care se distinge ectexina si endexina, dupa care urmeaza intina, multistratificata.
Intina ramane subtire si celulozica, constituita din celuloza si substante proteice. Intina ramane uniforma pe toata intinderea ei, cu exceptia portiunilor din fata exinei, care se ingroasa putin formand colpi .
Membranele graunciorilor de polen si indeosebi exina, prin forma sa de crestere in dimensiuni si prin pori, prezinta niste ornamentatii la suprafata, dupa care poate fi recunoscuta specia. La acestea se mai adauga impregnarea membranelor cu diferiti pigmenti care-i dau culoare specifica.
Polenul de Angiospermae este lipsit de saci aerieni, iar cand polenizarea se face prin vant, nu prin insecte, este marunt si pulverulent.
In timp ce membrana se ingroasa in protoplasma se acumuleaza rezerve bogate de substante albuminoide, uleiuri, glucide ca amidon, zaharuri avand rol de a alimenta graunciorul de polen in dezvoltatea lui ulterioara si in perioada de transport. Pe cand se afla in interiorul sacilor polinici, nucleul graunciorului de polen se divide de obicei in doi nuclei inegali ca dimensiune si diferiti fiziologic, unul mai mare, nucleul vegetativ (celula vegetativa ) , al doilea mai mic, nucleul germinativ ( celula generativa ). Intre nuclei apare o membrana care imparte citoplasma si se formeaza doua celule diferite.
Continutul viu al grauncioarelor de polen mature este reprezentat prin citoplasma si cei doi nuclei hapoizi, care curand se inconjura cu citoplasma cu membrana subtire de natura proteica, devenind : celula vegetativa ( mai mare ) si celula generativa ( mai mica, lenticulara ) ; aceasta din urma va da nastere, prin diviziune, la doi gameti masculi imobili, numiti inca si spermatii sau nuclei spermatici.
Nucleul vegetativ ia o forma rotuda, are un nucleol mare, ramane impreuna cu cea mai mare parte din citoplasma, ocupa cea mai mare parte a interiorului graunciorului de polen si formeaza celula vegetativa, nucleul mai mic, bogat in cromatina, ramane cu mai putina citoplasma in jurul lui, si formeaza celula germinativa. Aceasta este alungita, situata intr-o parte a graunciorului de polen. Formarea celor doua celule: vegetativa si germinativa are loc printr-un proces de germinare a microsporului si de aceea continutul bicelular al graunciorului de polen matur, este considerat ca gametofit mascul.
Studiul polenului, numit palinologie , are importanta pentru taxonomie, pentru medicina (alergologie, terapeutica), pentru istoria vegetatiei, polenul fosil etc.

Alergii si plante alergene varianta